În preumblările gazetei după flash uri de calitate s-a descoperit pe strada Cotești la doi pași de Biserica Armenească și noua achiziție a “tătucului tablelor” (fosta Școală Comercială) Vali Resmeriță, un mic talcioc improvizat ai cărui expozanți și negustori sunt două fetițe și doi băieți. Prieteni foarte buni, toți cu microbul picturii în sînge. Micuții artiști au și prețuri la minunatele tăblii executate pe pînză. Doi lei tabloul mic și cinci lei cel mai mare pe orizontală. Ei vin în fiecare vară la bunicii din zona respectivă dar ideea cu comercializarea operelor lor le-a venit la începutul vacanței 2023. La apariția reporterului GDP copilașii vîndusere deja de 37 de lei. Măsuța și băncuța de sub nucul stradal au fost instalate în așa fel încît soarele arzător să nu-i supere.

(Brândușa Ciosu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *