Asta ar mai lipsi. Într-un judet cu secetă vara, dar și iarna. Nicușor Hahalici a avut o criză de nervi chiar în biroul directorului A.N.I.F. Vrancea, Eugen Popa, cu o amenințare de noaptea minții. El a urlat că va desființa instituția și îi va trimite pe bugetarii de acolo la sădit barabule. În birou se afla și “renegatul” din PSD Dan Mocanu, ex-șef al instituției, aflat în relații încordate cu prefectul. Hahalici, ai tu această atribuție potrivit legii ? Sau este nevoie de un control la căpușor repejor?
(Leonard Munteanu)