A fost odată că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, o bătaie cruntă între prietenul lui Misăilă, Statache (psd) de la Parcări, și prietenul (…nu știm al cui) Micu, consilier județean psd. Și după ce s-au liniștit apele (adică au trecut vînătăile, de-a avut curaj Micu să intre live în ședința CJ și să ia și cuvîntul), se trecu la faza a doua. Număratul dinților. Micu a numărat doi dinți lipsă din gura lui Statache. Statache s-a uitat în oglindă și i-a pus la socoteală și pe cei care-i lipseau dinainte. Au ieșit mulți la inventar. Și Micu ofertă 3.000 de euro pentru doi dinți. Statache îi transmite (nu printre dinți că nu-i mai are) că are nevoie de vreo 30.000 de euro pentru toți dinții lipsă. Povestea spune că vecinii lui Statache ar fi vrut și ei 2.000 de euro per bucată dinte cariat ce stă să cadă, dar nu au dat de Micu să-i dea jos. ”Ne vedem în instanță!”, i-a transmis Statache. Nu știm care dinte pe dinte se scoate, dar promitem să vă ținem la curent cu evoluția procesului.
(Areta Pucaci)